| Statul va acorda susţinere financiară companiilor de construcţii Proiectele iniţiate în sectorul construcţiilor vor beneficia de susţinere financiară din partea statului, în procesul de implemnetare a planului de măsuri anticriză, a declarat prim-vicepremierul, ministrul Economiei şi Comerţului în exerciţiu, Igor Dodon. Oficialul moldovean a accentuat că proiectul de susţinere a sectorului de construcţii este unul destul de real, însă necesită aprobare din partea parlamentului. „Este vorba despre inventarierea construcţiilor cu un grad de finalizare între 50-75%, cu susţinerea financiară din partea statului a acestora” a explicat Dodon. Totodată, Igor Dodon a specificat că în prezent se examinează aplicarea unor garanţii de stat pentru împrumuturi externe pe termen lung, ce ar permite proiecte ipotecare pe un termen de 30-40 de ani. Ministrul economiei a remarcat că implementarea proiectului respectiv va crea efecte stimulatorii în lanţ companiilor de construcţii, de transport, producătorilor materialelor de construcţii etc. Menţionăm că, drept consecinţă a actualei crize financiare, cel mai mult a avut de suferit sectorul construcţiilor care a scăzut, în primul trimestru, cu 41,3% faţă de aceeaşi perioadă din 2008, iar lucrările de construcţii noi s-a redus şi mai pronunţat, cu 48.1%, potrivit Biroului Naţional de Statistică. Organizaţiile de antrepriză au efectuat lucrări de construcţii-montaj în valoare de 599.7 mln lei (în preţuri curente). Sursa: Basa Press din data: 2009-06-17
|